Covidul ăsta mi-a schimbat viaţa, iar distanţarea socială m-a terminat. Pur si simplu nu mai e nimic ca înainte. Unde te duci si unde te întorci auzi doar de distanţare socială care mi-a intrat până şi în pat. Acuma eu cu soţia dormim la distanta sociala. ( oameni care dorm cu masti) Avem un paravan de plexiglas intre noi, cum e la Mega Image sau la bancă. Eu l-am montat. Înalt de un metru si lung de doi, pe mijlocul patului. Pe la jumătate am făcut o gaura rotunda. Glory hole, mă-nţelegeţi. Ca la Canadieni. Că na, totuşi suntem căsătoriţi, suntem oameni. Placerea sexuală e divină, vorba sfântului părinte. Când nu avem nevoie o înfund cu cearşaful sa nu mă tragă curentul. Deci, respect tot ce trebuie.
Referitor la telemuncă. Eu plec in fiecare dimineaţa de acasă din reflex. Mă duc in parcare, iau maşina si mă duc la muncă. Partea proasta este ca eu nu sunt angajat nicaieri. Mă plimb prin oraş, mă uit la cladirile de birouri care-s goale acuma si îmi imaginez ce frumos era când erau pline de viaţă, cu oameni frumos îmbrăcaţi, bărbaţii cu cravate şi femeile cu tocuri, intrând veseli dimineaţa si ieşind trişti seara. Nu mai ai tu o şuetă, un chiul,o glumă, o harţuire, un teambuilding alcoolic la Sinaia ( petrecere) din care sa vii mort. Toate s-au dus. Acum e telemuncă. Până şi menajera mea face curat de la distanţă. Clean-remote.
Va întrebaţi cum poate o menajera sa facă telemuncă? Va explic imediat. Joia, când e ziua de curăţenie, mă bagă pe ZOOM la ora 8 dimineaţa si-mi spune ce sa fac: şterge pereţii de păianjeni, dă cu mopul in bucătărie, schimba aşternuturile, trage cu aspiratorul. Pe zoom, da? Eu cu ea, că soţia e la serviciu. Ea are serviciu, că e bugetara. Numai bugetarii au serviciu în ziua de azi, că doar ei au salariu. Ceilalţi au un venit volatil, in funcţie de mersul pandemiei. Ea ia salariu. Eu, ca artist, iau mâţa de coada. Am pisică. ( om cu sotie/ om cu pisica)Jumătate de zi stau cu soţia, cealaltă jumătate stau cu pisica. Jumătate de zi e gălăgie, jumătate linişte. E partenera mea tăcuta. Vorbesc mult cu ea şi ea tace. O fac in toate felurile, nesimţita, proasta, vaca, imbecilă si nu zice nimic. E momentul meu de sinceritate. O jumate de zi mă încarc cu soţia şi cealaltă jumătate mă descarc pe pisică. Si ea, se uita la mine clipeşte rar si se freacă de tocul uşilor. Atât face. Nu e minunat ? E perechea perfectă. Păcat ca are atâta par. Dar nu mă deranjează. Nici că sta in patru labe nu mă deranjează. Faptul ca tace mi-a câştigat definitiv respectul. Pe bune. In pandemia asta este cel mai bun partener. S-o cerţi mereu fără sa fie vinovată şi să nu spună nimic, e perfecţiune. Am un prieten care are si el pisică, dar la el e mai grava situaţia. La el pisica ii răspunde. Vorbesc mult unul cu altul. Mi-a zis că într-o zi pisica i-a vorbit cu glasul lui Iohannis si i-a spus ca îl priveşte cu „atenţie si îngrijorare”. Băi, eşti nebun? Pandemia i-a tâmpit pisica, pe bune. Şi animalele au luat-o razna.
Ca o concluzie eu cred că virusul asta este chinezesc, e un fake. De ce? Fiindcă sunt mult prea mulţi asimptomatici. Daca era un virus original, bun, nemţesc sau american asimptomaticii erau putini, 2-3 la suta. Deci, hai sa privim partea bună a lucrurilor si sa gândim pozitiv. Ar fi putut fi mult mai rău.
